Declarație comună
Având în vedere faptul că
- în timpul regimului comunist, religia și știința au fost privite ca două domenii opuse;
- după căderea comunismului
în 1990, oamenii de știință au început, să vadă tot mai
mult legătura dintre religie și știință, și să înțeleagă că,
în pofida diferențelor dintre ele, există compatibilități certe între aceste domenii;
- cercetările interdisciplinare
în domeniul Religiei și Științei desfășurate în
universitățile din străinătate, ne-au încurajat să punem bazele
unui dialog între religie și știință;
Înțelegând, de asemenea faptul că
- dialogul
și colaborarea între religie și știință sunt
importante și necesare pentru realizarea unei mai bune înțelegeri a
problemelor fundamentale referitoare la originea Universului,
sensul existenței și viitorul lumii;
- dialogul și schimbul sunt necesare pentru obținerea unor realizări concrete în domeniul cercetării interdisciplinare;
Considerând, de asemenea, faptul că
- înființarea unui reviste
interdisciplinare în domeniul religiei și științelor reprezintă
o cale concretă pentru strângerea și comunicarea contribuțiilor din cercetarea interdisciplinară;
- dobândirea
unui standard înalt (in științe umane) pentru revistă va asigura calitatea,
durabilitatea și vizibilitatea cercetării noastre;
Noi,
semnatarii acestui document, considerăm fondarea Revistei pentru
Cercetare Interdisciplinară în Religie și Știință
ca fiind o
mare șansă pentru noi pentru dezvoltarea și valorificarea preocupărilor existente și
pentru a aduce contribuiții concrete la dialogul dintre religie și știință.
|
IPS Dr. Daniel Ciobotea,
Arhiepiscop al Iasilor,
Mitropolit al Moldovei și Bucovinei
|
Prof. Dr. Dumitru Oprea
Rector,
Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi |
Pr. Prof. Dr. Gheorghe Popa
Prorector
Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi
Coordonatorul proiectului
|
Prof. Dr. Gheorghe Popa
Prorector
Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi
Prof. Dr. Henri Luchian
Prorector
Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi
|
Prof. Dr. Luminita Iacob
Prorector
Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi
Prof. Dr. Constantin Salavastru
Prorector
Universitatea "Al. I. Cuza" Iasi
|
|
Pr. Prof. Dr. Viorel Sava,
Decan
Facultatea de Teologie Ortodoxa
Prof. Dr. Mihai Bara
Decan
Facultatea de Biologie
Prof. Dr. Gelu Bourceanu
Decan
Facultatea de Chimie
|
Prof. Dr. Toader Tudorel
Decan
Facultatea de Drept
Prof. Dr. Stefan Afloroaei
Decan
Facultatea de Filosofie
Prof. Dr. Alexandru Florin Platon
Decan
Facultatea de Istorie
|
Prof. Dr. Vasile Astarastoaei
Universitatea de Medicina si Farmacie "Grigore T. Popa"
Diac. Drd. Sorin Mihalache
Secretar General al proiectului
|
|